carâmb (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Parte a cizmei care îmbracă pulpa piciorului de la genunchi până la gleznă.
2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului.
3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. –
Lat. *calamulus (<
calamus „trestie, arc, prăjină”).
carâmb (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Partea cizmei care îmbracă pulpa piciorului de la genunchi până la gleznă.
2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. –
Lat. *calamulus.carâmb (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)carấmb, -uri, s.n. –
1. Drug de lemn, de obicei de tei, gros de 3 cm și lung de 40-50 cm, cioplit în atâtea fețe câte lăptării (3-6) s-au asociat ca să formeze stâna (Georgeoni 1936: 58).
2. Răboj; bucată de lemn pe care se încrustă cantitatea de lapte mulsă la Măsuriș.
3. Fiecare din cei doi drugi laterali ai loitrei în care intră spetezele carului (Bilțiu 1990). – Cuvânt autohton (Russu 1981).
carâmb (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)carấmb s. m.,
pl. carấmbicarâmb (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)carâmb m.
1. partea cismei de formă cilindrică, de la glezna piciorului în sus până la genuchiu;
2. drugul la loitra carului și a căruței, [Bulg. KORĂMDĂ].
carâmb (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Partea superioară a cizmei care îmbracă gamba piciorului până aproape de genunchi.
2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului.
3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. —
Lat. *calamulus (
< calamus „trestie, arc, prăjină”).