capistere (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)capistére s. f. –
1. Albie, covată. –
2. Jgheab care duce grîul de la coș la piatra morii. –
Mr. căpisteare, megl. căpisteari. Lat. capĭstērium, de la
gr. σϰαφηστήριον (Pușcariu 278; REW 1629; Candrea-Dens., 246; DAR);
cf. tosc. capistejo, romanicul
capischiere, abruz. capistjiera. Țicăloiu,
ZRPh., XLI, 590, propune o
der. puțin probabilă, de la
căpestrele.