capîntortură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)capîntórtură (capîntórturi), s. f. – Pasăre, sucitoare. Formație internă pe baza lui
cap și un al doilea element
der. din
lat. torquere. Trebuie pornit, probabil, de la *
capîntort (pentru
întort, azi
întors, cf. tort), schimbat prin analogie cu *
tortură (‹
lat. turtur), forma primitivă de la
turturea, cf. it. tortola. Pentru compunere, ct.
it. torcicollo, fr. torcol, sp. torcecuella; în
rom., aceeași pasăre se numește
vărtecap sau
sucitoare, care se referă la aceeași caracteristică.