când (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÂND adv.,
conj. I. Adv. (În propoziții interogative) În ce moment? în care perioadă de timp?
Când a sosit? ◊
Expr. Când și când sau
din când în când = câteodată, uneori.
Când..., când... = câteodată..., altă dată...; ba..., ba...; uneori..., alteori...
II. Conj. 1. (Introduce o propoziție temporală)
a) În momentul sau în vremea în care...
Când a văzut-o, s-a bucurat. b) După ce.
Când i-a pierdut din ochi, s-a ridicat. c) Înainte de (a)..., până (a) nu...
Parada începuse când a sosit. d) Deși; în vreme ce.
Când altul s-ar bucura, tu ești nepăsător. e) Și (deodată).
Au ajuns, când, ce să vezi? 2. (Introduce o propoziție atributivă în legătură cu noțiuni de timp) (În) care.
Acum e timpul când vin copiii. ◊
Expr. A (
nu)
avea când să... = a (nu) avea timpul material necesar să...
3. (Introduce o propoziție cauzală cu nuanță temporală) Fiindcă, deoarece, o dată ce.
Când știa că trebuie să plece nu mai putea dormi. 4. (Introduce o propoziție condițională) Dacă, de.
Ce să spui când nu ai nimic de spus? ◊
Expr. Ca și când = parcă.
5. (Introduce o propoziție completivă directă)
Spune-mi când să vin. –
Lat. quando.