canci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CANCI adv. (
Arg.) (Absolut) deloc, nimic. – Din
țig. kanč.canci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cánci adj. – Nimic, zero, absolut deloc (
Arg.). Țig.
kanč (Graur 133; Vasiliu,
GS, VII, 106; Juillant 160).
canci (Dicționar de argou al limbii române, 2007)canci (țig.) I adv. deloc.
II pron. neg. (
în propoziții afirmative) nimic.
canci (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CANCI adv. (
Fam.) (Absolut) de loc, nimic. – Țig.
kanč.canci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)canci (
arg.)
adv.canci (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÁNCI adv. (
Arg.) (Absolut) deloc, nimic. — Din
țig. kanč.cancĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)cáncĭ adv. (țig.
kanč, „ceva”, în fraze negative „nimic”, ca fr.
rien, nimic, d. lat.
rem, lucru. Cp. și cu rus.
kónče, fără greșală, absolut).
Fam. Nimic, ĭoc:
Aĭ banĭ? – Cancĭ!