căminar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂMINÁR, căminari, s. m. Slujitor însărcinat, în evul mediu, în Moldova și apoi în Țara Românească, cu perceperea unor dări (la început numai pe vânzarea cerii). –
Camănă (
înv. „dare anuală asupra băuturilor alcoolice” <
sl.) +
suf. -ar.