cămin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂMÍN, (
1, 4, 6)
căminuri, (
2, 3, 5)
cămine, s. n. 1. Sobă joasă, zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă.
2. Cuptor, vatră.
3. Coș pe unde iese fumul; horn.
4. Fig. Casă părintească;
p. ext. familie.
5. Denumire dată unor instituții cu caracter social-cultural;
cămin de copii = instituție cu regim de internat pentru copii preșcolari (3-6 ani), cu orar de zi sau săptămânal;
cămin studențesc = așezământ universitar care asigură cazarea studenților, pe lângă acesta funcționând uneori și cantine;
cămin cultural = instituție înființată în scopul propagării culturii la sate (
5);
cămin școală = cămin pentru copiii orfani, în care se află și școala;
cămin spital = cămin (de bătrâni) în care se acordă asistență medicală.
6. Încăpere mică subterană, zidită și acoperită cu capac de fontă, pe traseul unei conducte de alimentare cu apă a unui canal, construită pentru a permite accesul la conductă sau la canal. – Din
sl. kamina.