calapăr (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CALAPẮR s. m. (
Bot.;
reg.) Calomfir. – Din
scr. kaloper.calapăr (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CALAPẮR s. m. (
Bot.;
reg.) Calomfir. –
Sb. kaloper.calapăr (Dicționaru limbii românești, 1939)calapắr, V.
calonfir.calapăr (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)calapắr, (calupăr, călupăr), s.m. – (bot.) Plantă ierboasă perenă cultivată în grădinile țărănești tradiționale, pentru mirosul plăcut și aspectul deosebit dat de forma frunzelor și culoarea argintie; balsamină, calomfir, izma-Maicii-Domnului (Tanacetum balsamita L.). ♦ (Med. pop.) Antihemoragic, antiinflamator, anticanceros, stimulent al sistemului nervos central. „Pă la brațe cu verdeață, / Pă la păr cu calapăr” (Antologie 1980: 61). – Din srb. kaloper.
calapăr (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)calapắr (
reg.)
s. m.calapăr (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)calapăr m. Mold. Tr. Bot. V.
calonfir: oale cu mintă, calapăr și busuioc NEGR. [Serb. KALOPER].
calapăr (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CALAPẮR s. m. (
Bot.;
reg.) Calomfir. —
Din sb. kaloper.