cainozoic - explicat in DEX

cainozoic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CAINOZÓIC, -Ă, cainozoici, -ce, s. n. adj. 1. S. n. (Geol.) Neozoic. (1). 2. Adj. Care se referă la cainozoic (1), care aparține cainozoicului. [Pr.: ca-i-no-zo-ic] – Din fr. caenozoïque, engl. cainozoic.

cainozoic (Dicționar de neologisme, 1986)
CAINOZÓIC s.n. Neozoic. [Pron. ca-i-no-zo-ic, var. cenozoic s.n. / cf. caenozoïque, engl. cainozoic, rus. kainozoiskii < gr. kainos – nou, zoe – viață].

cainozoic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CAINOZÓIC, -Ă adj., s. n. cenozoic. (< engl. cainozoic)

cainozoic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CAINOZÓIC s. n. Perioadă geologică formată din erele terțiară și cuaternară. [Pr.: ca-i-no-zo-ic] – După fr. caenozoïque.

cainozoic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cainozóic¹ (cai-, -zo-ic) adj. m., pl. cainozóici; f. cainozóică, pl. cainozóice

cainozoic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cainozóic² (cai-, -zo-ic) s. n.

cainozoic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CAINOZÓIC, -Ă, cainozoici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Neozoic (1). 2. Adj. Care se referă la cainozoic (1), care aparține cainozoicului. [Pr.: ca-i-no-zo-ic] — Din fr. caenozoïque, engl. cainozoic.