caiac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CAIÁC, caiace, s. n. 1. Ambarcație de sport ascuțită la ambele capete, cu suprafața de alunecare netedă sau în clinuri și care este condusă cu una sau două padele.
2. Sport nautic care se practică cu caiacul (
1).
3. Ambarcație mică, cu înveliș din piele de focă, folosită de eschimoși. [
Pr.:
-ca-iac] – Din
fr. kayak.caiac (Dicționar de neologisme, 1986)CAIÁC s.n. 1. Ambarcație de sport ascuțită la capete și condusă cu padele. ◊
Caiac canoe = ambarcație sportivă cu mai multe posturi de vâslit. ♦ Ramură sportivă practicată cu această ambarcație.
2. Barcă de pescuit, originară din Groenlanda, făcută din piei de focă. [Pron.
ca-iac, pl.
-ce, -curi. / cf. fr.
kayak < cuv. eschimos].
caiac (Marele dicționar de neologisme, 2000)CAIÁC s. n. 1. barcă din piei de focă la eschimoși pentru vânătoare și pescuit. 2. ambarcație ascuțită la capete și condusă cu una sau două padele. ◊ sport nautic care o practică. (< fr.
kayak)
caiac (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CAIÁC, caiace, s. n. Barcă de sport, ascuțită la capete, condusă cu una sau cu două padele. –
Fr. kayak.caiacCAIÁC, caiace, s. n.
1. Barcă pentru sport ascuțită la ambele capete.
2. Sport nautic practicat cu caiacul.
3. Ambarcație mică, cu înveliș din piele de focă, folosită de eschimoși pentru vânătoare și pescuit. – Din fr.
kayac < cuv. eschimos.
caiac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)caiác (barcă de sport, barcă eschimosă)
s. n.,
pl. caiácecaiac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CAIÁC, caiace, s. n. 1. Ambarcațiune de sport ascuțită la ambele capete, cu suprafața de alunecare netedă sau în clinuri și care este condusă cu una sau două padele.
2. Sport nautic care se practică cu caiacul (1).
3. Ambarcațiune mică, cu înveliș din piele de focă, folosită de eschimoși. [
Pr.:
ca-iac] — Din
fr. kayak.