buton - explicat in DEX

buton (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BUTÓN, (1) butoane, s. n., (2) butoni, s. m. 1. S. n. Piesă mică, în formă de disc, care, prin apăsare sau învârtire, asigură un contact electric sau o acțiune mecanică. ♦ Fus legat cu un capăt de corpul unei piese care efectuează o mișcare circulară, situat excentric față de axa de rotație a acesteia. 2. S. m. Un fel de nasture mobil din metal, sidef sau alte materiale cu care se încheie gulerele, manșetele etc. ♦ Capsă (1). – Din fr. bouton.

buton (Dicționar de neologisme, 1986)
BUTÓN s.n. 1. Piesă care, prin apăsare, transmite comanda pentru o acțiune mecanică sau electrică. ♦ Fus încastrat cu un capăt în corpul unei piese în mișcare circulară, excentric față de axa de rotație a acesteia, care servește ca legătură de articulație într-un mecanism. 2. Mică papulă, bubuliță pe piele. // s.m. Nasture mobil cu care se încheie gulerul, manșetele etc. ♦ Capsă (1). [Pl. -oane, (s.m.) -oni. / < fr. bouton].

buton (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BUTÓN I. s. n. 1. piesă care, prin apăsare, transmite o comandă mecanică sau electrică. 2. fus încastrat cu un capăt în corpul unei piese în mișcare circulară, excentric față de axa de rotație a acesteia, ca legătură de articulație într-un mecanism. 3. mică papulă, bubuliță de piele. II. s. m. 1. nasture mobil. ◊ capsă (1). 2. motiv decorativ, în relief, de forma unei proeminențe rotunjite. (< fr. bouton)

buton (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
buton, butoane s. n. (intl.) cuțit cu buton.

buton (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BUTÓN, (1) butoane, s. n., (2) butoni, s. m. 1. Piesă care, prin apăsare sau învârtire, transmite comanda pentru o acțiune mecanică sau electrică. ♦ Fus legat cu un capăt de corpul unei piese care efectuează o mișcare circulară, situat excentric față de axa de rotație a acesteia. 2. Un fel de nasture mobil cu care se încheie gulerele, manșetele etc. ♦ Capsă (1). – Fr. bouton.

buton (Dicționaru limbii românești, 1939)
*butón m. (fr. bouton). Nasture mobil p. cămășĭ. – Și boton (it. botonne).

buton (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
butón¹ (nasture) s. m., pl. butóni

buton (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
butón² (comutator) s. n., pl. butoáne

buton (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
buton n. nasture mic (de cămașă).

buton (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BUTÓN, (1) butoane, s. n., (2) butoni, s. m. 1. S. n. Piesă mică, în formă de disc, care, prin apăsare sau învârtire, asigură un contact electric sau o acțiune mecanică. ♦ Fus legat cu un capăt de corpul unei piese care efectuează o mișcare circulară, situat excentric față de axa de rotație a acesteia. 2. S. m. Un fel de nasture mobil din metal, sidef sau alte materiale cu care se încheie gulerele, manșetele etc. ♦ Capsă (1). – Din fr. bouton.