busolă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUSÓLĂ, busole, s. f. Instrument alcătuit dintr-un cadran și un ac magnetic mobil care, lăsat liber, se așază pe direcția nord-sud. ◊
Expr. A-și pierde busola = a se zăpăci, a-și pierde dreapta judecată, simțul măsurii. ♦
Fig. Călăuză, conducător. – Din
fr. boussole.