burzuluială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BURZULUIÁLĂ, burzuluieli, s. f. Faptul de
a (
se)
burzului; răzvrătire. ♦ Supărare, enervare, mânie. ♦ (
Înv.) Răscoală. –
Burzului +
suf. -eală.burzuluială (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BURZULUIÁLĂ, burzuluieli, s. f. Faptul de
a (se) burzului. ♦ Supărare, enervare. ♦ (
Înv. și
arh.) Răscoală.
burzuluială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)burzuluiálă s. f.,
g.-d. art. burzuluiélii; pl. burzuluiéliburzuluială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BURZULUIÁLĂ, burzuluieli, s. f. Faptul de
a (se) burzului; răzvrătire. ♦ Supărare, enervare, mânie. ♦ (
Înv.) Răscoală. —
Burzului +
suf. -eală.