burghiŭ - explicat in DEX

burghiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BURGHÍU, burghie, s. n. Unealtă ascuțită de oțel în formă de spirală, care, prin mișcări de înșurubare, servește la găurirea cilindrică a materialelor; sfredel. ◊ Burghiu de foraj = unealtă de foraj în formă de bară, cu capătul ca o elice, care se adaptează la perforatorul mecanic. – Din tc. burgu, bg., scr. burgija.

burghiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
burghíu (burghíe), s. n. – Sfredel. – Mr. burghie, megl. burghiiă. Tc. burgü (DAR); cf. alb. burgi, bg., sb. burgija.

burghiu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
burghiu, burghie s. n. penis.

burghiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BURGHÍU, burghie, s. n. Unealtă de oțel în formă de spirală, cu vârful și muchiile ascuțite, care, prin mișcarea de înșurubare ce i se imprimă, execută găurirea materialelor. ◊ Burghiu de foraj = unealtă de foraj în formă de bară, cu capătul în formă de elice, care se adaptează la perforatorul mecanic. – Tc. burgu.

burghiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
burghíu (-ghiu) s. n., art. burghíul; pl. burghíe, art. burghíele

burghiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
burghiu n. unealtă de găurit mai mică decât sfredelul. [Turc. BURGÜ].

burghiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BURGHÍU, burghie, s. n. Unealtă ascuțită de oțel în formă de spirală, care, prin mișcări de înșurubare, servește la găurirea cilindrică a materialelor; sfredel. ◊ Burghiu de foraj = unealtă de foraj în formă de bară, cu capătul ca o elice, care se adaptează la perforatorul mecanic. — Din tc. burgu, bg., sb. burgija.

burghiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
burghíŭ n., pl. urĭ (turc. burghü, alb. burghi, sîrb. bg. burgija). Sud. Sfredel.