bunuț - explicat in DEX

bunuț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BUNÚȚ, -Ă, bunuți, -e, adj. (Pop. și fam.) Bunișor. ◊ Expr. Bun-bunuț = foarte bun. – Bun + suf. -uț.

bunuț (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BUNÚȚ, -Ă, bunuți, -e, adj. (Pop. și fam.) Bunișor. ◊ Expr. Bun-bunuț = foarte bun. – Din bun⁴ + suf. -uț.

bunuț (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
bunuț, -ă adj. (foarte) bun

bunuț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bunúț (fam.) adj. m., pl. bunúți; f. bunúță, pl. bunúțe

bunuț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BUNÚȚ, -Ă, bunuți, -e, adj. (Fam.) Bunișor. ◊ Expr. bun-bunuț = foarte bun. — Bun + suf. -uț.