bunt - explicat in DEX

bunt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BUNT, bunturi, s. n. (Înv. și reg.) Conspirație; răscoală. – Din pol., rus. bunt.

bunt (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
bunt (búnturi), s. n. – (Mold., înv.) Rebeliune, răscoală. – Var. bont. Pol. bunt, bont (cf. sb. bunt), din germ. Bund (Cihac, II, 22; Berneker 101; DAR). – Der. buntaș, s. m. (rebel, răsculat); buntușnic, adj. (rebel). Buntuzui, vb. (Trans de N., a răscoli, a face dezordine), din mag. bontzolni (DAR), este cuvînt legat indirect de cele anterioare.

bunt (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BUNT, bunturi, s. n. (Înv. și reg.) Conjurație; răscoală. – Pol., rus bunt.

bunt (Dicționaru limbii românești, 1939)
bunt și bont m., pl. urĭ (rut. bont, revoltă, d. germ. bund, alianță, coalĭțiune. V. bandă). Rar. Azĭ. Revoltă. V. zaveră.

bunt (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bunt (înv., reg.) s. n., pl. búnturi

bunt (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bunt n. Mold. răscoală, revoltă: vai de mine! o fi iar vr’un bunt AL. [Rus. BUNTŬ].

bunt (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BUNT, bunturi, s. n. (Înv. și reg.) Conspirație; răscoală. — Din pol., rus. bunt.