buntușnic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUNTÚȘNIC, buntușnici, s. m. (
Înv.,
arh. și
reg.) Conjurat, răzvrătit, rebel. – Rus
buntovščik.buntușnic (Dicționaru limbii românești, 1939)buntúșnic m. (rut.
buntivnik).
Rar. Rebel. Buntaș.