bunicuță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) BUNICÚȚĂ,bunicuțe, s. f. Diminutiv al lui bunică. – Bunică + suf. -uță.
bunicuță(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) BUNICÚȚĂ,bunicuțe, s. f. Diminutiv al lui bunică.
bunicuță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) bunicúță s. f., g.-d. art. bunicúței; pl. bunicúțe
bunicuță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) BUNICÚȚĂ,bunicuțe, s. f. Diminutiv al lui bunică. — Bunică + suf. -uță.