bulgur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BULGÚR s. n. (
Reg.) Grâu măcinat mare, râșnit sau pisat; crupe de grâu. ♦ Mâncare gătită din acest grâu. – Din
tc. bulgur.bulgur (Dicționar gastronomic explicativ, 2003)BULGUR s.n. Crupe din boabe de grâu încolțite sau opărite, apoi uscate și măcinate grosier, fierte ca păsatul, consumate tradițional în țările orientale (cu bulete de carne, stafide, năut etc.)
bulgur (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bulgúr (-ruri), s. n. –
1. Grîu măcinat mare. –
2. Mîncare gătită din acest grîu. –
Mr. blugure, megl. bulgur. Tc. bulgur „griș” (Șeineanu, II, 61; Lokotsch 352; Ronzevalle 52);
cf. ngr. μπλιγούρι,
bg. bulgur, sb. bungur. Pușcariu 234 îl deriva de la
lat. *
bulgulus, opinie la care a renunțat în DAR, probabil datorită dificultății prezentate în REW 1382.
bulgur (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BULGÚR s. n. (
Reg.) Grâu măcinat mare, râșnit sau pisat; crupe de grâu. ♦ Mâncare gătită din acest grâu. –
Tc. bulgur.bulgur (Dicționaru limbii românești, 1939)búlgur n. (turc.
bulgur, d. pers.
burgul; bg. sîrb.
bulgur, ngr.
bulgúrĭ). Crupe, bulgur, cereale sfărămate (maĭ ales grîŭ și hrișcă) în grăunțe (maĭ micĭ decît cele de meĭ), din care se face un fel de pilaf, de ordinar cu lapte. V.
mălaĭ și
plachie.bulgur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bulgúr (
reg.)
s. n.bulgur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bulgur n. făină de grâu măcinat mare cu care se face mămăligă sau bucate:
puțintel bulgur cu învârtită la sfârșit AL. [Turc. BULGUR].
bulgur (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BULGÚR s. n. (
Reg.) Grâu măcinat mare, râșnit sau pisat; crupe de grâu. ♦ Mâncare gătită din acest grâu. — Din
tc. bulgur.