buimăci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUIMĂCÍ, buimăcesc, vb. IV.
Refl. și
tranz. A deveni sau a face să devină buimac. – Din
buimac.buimăci (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUIMĂCÍ, buimăcesc, vb. IV.
Refl. și
tranz. A (se) ameți, a (se) zăpăci. – Din
buimac.buimăci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)buimăcí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. buimăcésc, imperf. 3
sg. buimăceá; conj. prez. 3
să buimăceáscăbuimăci (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BUIMĂCÍ, buimăcesc, vb. IV.
Refl. și
tranz. A deveni sau a face să devină buimac. — Din
buimac.buimăcì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)buimăcì v. a năuci:
portarul se buimăcise de cele ce vedea ISP.