buhăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUHĂÍ1, buhăiesc, vb. IV.
Refl. A se umfla la față (de boală, de băutură, de somn etc.); a se puhăvi. – Din
buhav.buhăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUHĂÍ2, buhăiesc, vb. IV.
Intranz. (
Reg.)
1. A țipa, a urla; a plânge cu glas tare.
2. (
Fam.) A tuși. – Din
buhai.buhăi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)buhăi, buhăi I v. i. a tuși.
II v. r. a-și pierde prospețimea tenului (
în special ca urmare a consumului de alcool).
buhăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)buhăí1 (a ~) (a țipa, a tuși) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg., 3 pl.
búhăi / buhăiésc, imperf. 3 sg.
buhăiá; conj. prez. 3
să búhăie / să buhăiáscăbuhăi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUHĂÍ1, buhăiesc, vb. IV.
Refl. A deveni puhav la față. – Din
buhav.buhăi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUHĂÍ2, buhăiesc, vb. IV.
Intranz. (Rar) A țipa, a urla. – Din
buhai1.buhăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!buhăí2 (a se ~) (a se umfla) (
pop.)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se buhăiéște, imperf. 3
sg. se buhăiá; conj. prez. 3
să se buhăiáscăbuhăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)buhăì v. Mold. a plânge urlând, a țipa ca buha.
buhăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)buhăì v. a se face buhav, a se umfla fața (de somn sau de beție). [V.
buhav].
buhăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BUHĂÍ1, buhăiesc, vb. IV.
Refl. (
Pop.) A se umfla la față (de boală, de băutură, de somn etc.); a se puhăvi. — Din
buhav.