buhăì - explicat in DEX

buhăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BUHĂ͹, buhăiesc, vb. IV. Refl. A se umfla la față (de boală, de băutură, de somn etc.); a se puhăvi. – Din buhav.

buhăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BUHĂͲ, buhăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A țipa, a urla; a plânge cu glas tare. 2. (Fam.) A tuși. – Din buhai.

buhăi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
buhăi, buhăi I v. i. a tuși. II v. r. a-și pierde prospețimea tenului (în special ca urmare a consumului de alcool).

buhăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
buhăí¹ (a ~) (a țipa, a tuși) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg., 3 pl. búhăi / buhăiésc, imperf. 3 sg. buhăiá; conj. prez. 3 să búhăie / să buhăiáscă

buhăi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BUHĂ͹, buhăiesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav la față. – Din buhav.

buhăi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BUHĂͲ, buhăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A țipa, a urla. – Din buhai¹.

buhăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!buhăí² (a se ~) (a se umfla) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se buhăiéște, imperf. 3 sg. se buhăiá; conj. prez. 3 să se buhăiáscă

buhăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
buhăì v. Mold. a plânge urlând, a țipa ca buha.

buhăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
buhăì v. a se face buhav, a se umfla fața (de somn sau de beție). [V. buhav].

buhăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BUHĂ͹, buhăiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se umfla la față (de boală, de băutură, de somn etc.); a se puhăvi. — Din buhav.