bucluc - explicat in DEX

bucluc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BUCLÚC, buclucuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Situație neplăcută, încurcată. În care se află cineva; belea, încurcătură, necaz. ♦ Ceartă, discordie. 2. (Reg.; la pl.) Obiecte (neînsemnate, fără mare valoare) pe care le posedă cineva, care formează bagajul lui. [Var.: (reg.) boclúc s. n.] – Din tc. bokluk.

bucluc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
buclúc (buclúcuri), s. n. – 1. (Banat) Bălegar, îngrășămînt. – 2. (Mold.) Bunuri gospodărești, obiecte casnice. – 3. Necaz, neplăcere, încurcătură. – Var. bocluc. Tc. bokluk „bălegar” și „ceartă” (Șeineanu, II, 53; Lokotsch 329; Ronzevalle 53), cf. sb. bokluk „murdării”, bg. bokluk „bălegar”. Roesler 590 îl derivă incorect din tc. boklu „care face cute”. – Der. buclucaș, adj. (certăreț, gîlcevitor).

bucluc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BUCLÚC, buclucuri, s. n. 1. Belea, încurcătură, necaz. 2. Ceartă, discordie. 3. (Reg.; la pl.) Obiecte neînsemnate; mărunțișuri. V. calabalâc, catrafuse. [Var.: boclúc s. n.] – Tc. bokluk.

bucluc (Dicționaru limbii românești, 1939)
buclúc V. bocluc.

bucluc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
buclúc (fam.) (bu-cluc) s. n., pl. buclúcuri

bucluc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bucluc n. Mold. V. bocluc.

bucluc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BUCLÚC, buclucuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Situație neplăcută, încurcată, în care se află cineva; belea, încurcătură, necaz. ♦ Ceartă, discordie. 2. (Reg.; la pl.) Obiecte (neînsemnate, fără mare valoare) pe care le posedă cineva, care formează bagajul lui. [Var.: (reg.) boclúc s. n.] — Din tc. bokluk.