bucea - explicat in DEX

bucea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BUCEÁ, bucele, s. f. 1. Manșon de metal montat între două piese; bucșă. ♦ Căptușeală de fontă din interiorul unui butuc de roată (de car, de camion etc.). 2. Scobitură într-o piesă de lemn în care se îmbucă proeminența altei piese. – Lat. buccela „guriță”.

bucea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
buceá (bucéle), s. f. – 1. Căptușeală metalică în interiorul unui butuc de roată. – 2. Cerc, manșon, inel în general. Var. buccea, boccea, bucșe(a), bocșa, bocie. Lat. bŭccella „guriță” (Candrea-Dens., 190; DAR); cf. it. buccella, prov. bucella „îmbucătură mică”. Rezultatul normal, bucea, pare a fi suferit influența pol. buks(a) „butucul roții” (› rom. bucșe), cf. Cihac, II, 31, și poate a lui boccea. În orice caz, etimonul nu este perfect clar (cf. Graur, BL, V, 90).

bucea (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BUCEÁ, bucele, s. f. 1. Manșon de metal montat între două piese între care există o mișcare relativă, pentru a le proteja de uzură, sau între două piese asamblate rigid, pentru a ușura dezmembrarea. ♦ Manșon de fontă cu care se căptușește pe dinăuntru butucul roții (de car, de camion etc.). 2. Dispozitiv care îmbucă sau prinde o parte a unei unelte. – Lat. buccella „guriță”.

bucea (Dicționaru limbii românești, 1939)
buceá f., pl. ele (dim. d. bucșă, nu d. lat. buccellla. dim. d. bucca, gură). Tub de fer care căptușește butucu roateĭ pin năuntru ca să nu se roadă de frecătură. Gura sfeșniculuĭ. Căcĭulă de metal care se pune la vârfu creionuluĭ ca să nu se rupă în buzunar.

bucea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
buceá s. f., art. buceáua, g.-d. art. bucélei; pl. bucéle, art. bucélele

bucea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BUCEÁ, bucele, s. f. 1. Manșon de metal montat între două piese; bucșă. ♦ Căptușeală de fontă din interiorul unui butuc de roată (de car, de camion etc.). 2. Scobitură într-o piesă de lemn, în care se îmbucă proeminența altei piese. — Lat. buccela „guriță”.

buceà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
buceà f. 1. colac de fier vârât în căpățâna roții, care o apără, să nu se roază de osie; 2. gaura sfeșnicului în care se bagă lumânarea; 3. țeava pâlniei. [Lat. BUCCELLA, guriță (după forma-i circulară)].