brom - explicat in DEX

brom (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BROM s. n. Element chimic lichid, metaloid de culoare roșu-închis, toxic, cu miros neplăcut, pătrunzător, întrebuințat în industria chimică, farmaceutică etc. – Din fr. brome.

brom (Dicționar de neologisme, 1986)
BROM s.n. Metaloid lichid, roșu-brun, toxic, cu miros neplăcut, întrebuințat în industria chimică, farmaceutică etc. [< fr. brome, cf. gr. bromos – miros urât].

brom (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BROM¹ s. n. metaloid lichid, roșu-brun, cu miros înțepător, foarte toxic. (< fr. brome)

brom (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BROM²(O)- elem. „miros fetid”. (< fr. brom/o/-, cf. gr. bromos)

brom (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
BROM (‹ fr. {i}; {s} gr. bromos „miros urît”) s. n. Element chimic (Br.: nr. at. 35, m. at. 79,909, p. t. -7,3ºC, p. f. 58,78ºC), nemetal din familia halogenilor, lichid brun-roșiatic care dezvoltă vapori grei, sufocanți, cu miros neplăcut; are acțiune caustică asupra pielii, producînd arsuri grave; vaporii de b. atacă ochii și mucoasele; sub formă de săruri (bromuri) este folosit în medicină, în fotografie etc. A fost descoperit de chimistul francez A.J. Balard în 1826.

brom (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BROM s. n. Metaloid lichid, de culoare roșie-închisă, toxic, cu miros pătrunzător, întrebuințat în industria chimică, farmaceutică etc. – Fr. brome (<gr.).

brom (Dicționaru limbii românești, 1939)
*brom n. (vgr. brômos, putoare). Chim. Un corp simplu roș cafeniu, puturos, înțepător și sofocant, cu gust acru și arzător, foarte veninos. E mono-, tri-, penta- și epta-valent, cu densitatea de 3,18 la 0º, cu greutatea atomică de 80. Ferbe la 63º și se solidifică la -24,5º prefăcîndu-se în lamele cenușiĭ. A fost descoperit la 1826 de Francezu Balard în mlaștinile sărate.

brom (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
brom s. n.; simb. Br

brom (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
brom n. corp simplu lichid, brun, veninos și de un miros neplăcut, descoperit în 1826 de Balard în apele mlaștinilor sărate.

brom (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BROM s. n. Element chimic lichid, metaloid de culoare roșie-închis, toxic, cu miros neplăcut, pătrunzător, întrebuințat în industria chimică, farmaceutică etc. — Din fr. brome.