breĭ - explicat in DEX

brei (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BREI s. m. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu frunze opuse, flori verzui și fructul capsulă, răspândită în pădurile umbroase (Mercurialis perennis). 2. Trepădătoare. – Din bg. brei.

brei (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
bréi s. m. – Mușchi (Mercurialis perennis). – Var. brii, brie. Origine necunoscută. Este posibil să fie în legătură cu gr. βρύον, de unde brionia (Diculescu, Elementele, 484). Bg. brei (Candrea; Scriban) pare a proveni din rom.

brei (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BREI s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee cu flori verzui (Mercurialis perennis). 2. Trepădătoare. – Bg. brei.

breĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
breĭ m., pl. tot așa (cp. cu vgr. brýon, mușchĭ, de unde și bg. breĭ, id. V. brionie, embrion). O plantă. V. mercurială.

brei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
brei s. m., pl. brei, art. bréii

brei (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BREI, brei, s. m. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu frunze opuse, flori verzui și fructul capsulă, răspândită în pădurile umbroase (Mercurialis perennis). 2. Trepădătoare. — Din bg. brei.