bre - explicat in DEX

bre (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BRE interj. 1. (Fam.) Cuvânt cu care atragem atenția cuiva că ne adresăm lui. 2. (De obicei repetat) Cuvânt care exprimă mirare. – Din tc. bre.

bre (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
bre interj. – 1. Introduce o interpelare. – 2. Exprimă surpriza sau mirarea, uneori intensificată prin repetiție. – Mr. bre, vre, megl. bre. Tc. brè (Roesler 590; Șeineanu, II, 60; Ronzevalle 48); cf. ngr. μπρέ, bg. bre.

bre (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BRE interj. 1. (Fam.) Cuvânt cu care atragem atenția cuiva că ne adresăm lui. 2. Cuvânt care exprimă mirare. – Tc. bre.

bre (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
bre! interj. (pop.) prin care atragem atenția persoanei căreia ne adresăm

bre (Dicționaru limbii românești, 1939)
bre interj. chemare, mirare și admirațiune adresată bărbaților, ca și măĭ: Bre omule! Ia stăĭ, bre! Bre! Mare minune! Bre! Da învățat e! (ngr. bre, vre și moré. V. măre).

bre (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bre (fam.) interj.

bre (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bre ! int. exprimând mirare, supărare sau familiaritate: spune, bre ! omule ! vino încoa, bre ! [Turc. BRE].

bre (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BRE interj. 1. (Fam.) Cuvânt cu care atragem atenția cuiva că ne adresăm lui. 2. (De obicei repetat) Cuvânt care exprimă mirare. — Din tc. bre.