breslaș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRESLÁȘ, breslași, s. m. 1. Membru al unei bresle (
1).
2. (
Înv. și
reg.) Meseriaș;
p. ext. slujbaș.
3. (
Înv.) Soldat care făcea parte dintr-o breaslă (
4). –
Breaslă +
suf. -aș.breslaș (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRESLÁȘ, breslași, s. m. 1. Membru al unei bresle
(1). 2. (
Înv. și
reg.) Meseriaș; slujbaș.
3. (
Înv.) Soldat făcând parte dintr-o breaslă
(3). – Din
breaslă +
suf. -aș.breslaș (Dicționaru limbii românești, 1939)bresláș, -ă s. (d.
breaslă). Cel ce face parte dintr’o breaslă. V.
isnaf.breslaș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bresláș s. m.,
pl. bresláșibreslaș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)breslaș m. cel ce face parte dintr’o breaslă, meseriaș.
breslaș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BRESLÁȘ, breslași, s. m. 1. Membru al unei bresle (1).
2. (
Înv. și
reg.) Meseriaș;
p. ext. slujbaș.
3. (
Înv.) Soldat care făcea parte dintr-o breaslă (4). —
Breaslă +
suf. -aș.