brecie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRÉCIE s. f. Rocă în alcătuirea căreia intră fragmente de roci colțuroase de dimensiuni mari și ciment de natură sedimentară sau eruptivă. – Din
germ. Breccie.brecie (Dicționar de neologisme, 1986)BRÉCIE s.f. Rocă sedimentară tare, constituită din bucăți colțuroase de minerale sau roci dure. [Gen.
-iei. / < germ.
Breccie, it.
breccia – pietriș].
brecie (Marele dicționar de neologisme, 2000)BRÉCIE s. f. rocă detritică rezultată prin cimentarea grohotișurilor, a sfărâmăturilor altor roci dure. (< germ.
Breccie, it.
breccia)
brecie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BRÉCIE (‹
it. breccia „pietriș, prundiș”)
s. f. Rocă sedimentară detritică consolidată, în compoziția căreia intră fragmente colțuroase de roci preexistente, de dimensiuni și compoziție mineralogică diferite. Poate fi:
b. vulcanică (roci magmatice cimentate prin lava eruptivă);
b. piroclastică (produse colțuroase ale exploziei exogenă);
b. tectonică (formată din fragmente provenite din rocile aflate în zonele de fractură ale scoarței Pămîntului, cimentate ulterior prin intermediul materialelor transportate de apele hidrotermale);
b. sedimentară (la bazele pantelor din grohotișul depus).
brecie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRÉCIE s. f. Rocă sedimentară constituită din bucăți colțuroase de alte roci, legate între ele cu un ciment calcaros, silicios etc. –
Germ. Breccie.brecie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)brécie (-ci-e) s. f.,
art. brécia (-ci-a), g.-d. art. bréciei; pl. brécii, art. bréciile (-ci-i-)brecie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BRÉCIE, brecii, s. f. Rocă în alcătuirea căreia intră fragmente de roci colțuroase de dimensiuni mari și ciment de natură sedimentară sau eruptivă. — Din
germ. Breccie.