brec - explicat in DEX

brec (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BREC¹, brecuri, s. n. Trăsură ușoară cu patru roți, de obicei neacoperită, cu capra înaltă, având două bănci așezate față în față în lungul sau în latul trăsurii. – Din fr., engl. break.

brec (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BREC², brecuri, s. n. 1. Comandă dată de către arbitrul unui meci de box atunci când loviturile nu sunt regulamentare și la care boxerii sunt obligați să facă câte un pas înapoi pentru a se distanța unul de altul. 2. Punct obținut de un jucător de tenis împotriva adversarului său atunci când acesta are serviciul. – Din engl. break.

brec (Dicționar de neologisme, 1986)
BREC s.n. 1. (Rar) Trăsură deschisă cu patru roți, cu capra înaltă și bănci laterale. 2. Caroserie de automobil (berlină sau limuzină) care are la spate pentru transportul bagajelor o ușă specială și banca amovibilă. [Scris și break (mai ales 2), pl. -curi. / < engl., fr. break].

brec (Dicționar de neologisme, 1986)
BREC interj. Comandă dată luptătorilor la box sau la catch să se despartă, să înceteze lupta corp la corp. // s.n. 1. Fantezie muzicală sau ritmică în jaz, situată în genere la finele unei faze, când se întrerupe acompaniamentul ritmic și cântă numai solistul; (p. ext.) însăși această întrerupere. 2. (Tenis) Săritură a mingii după lovitura de deschidere, punct înscris împotriva serviciului adversarului. ♦ (Box) Desfacere din clinci; despărțire a adversarilor dictată de arbitru. [Scris și break. / < engl. break].

brec (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
brec (brécuri), s. n. – Trăsură ușoară cu patru roți. Engl. break, prin intermediul fr. break.

brec (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BREC¹ s. n. 1. trăsură deschisă cu patru roți, cu capra înaltă și bănci laterale. 2. tip de caroserie auto în formă de furgonetă, închisă cu geamuri în spate, pentru transportul bagajelor printr-o ușă specială și banca amovibilă. (< engl., fr. break)

brec (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BREC² s. n. 1. comandă dată luptătorilor la box sau la catch să se despartă, să înceteze lupta corp la corp. 2. (tenis) ghem câștigat de un jucător pe serviciul adversarului. 3. (jaz) improvizație melodică sau ritmică la finele unei fraze, când se întrerupe acompaniamentul ritmic și cântă numai solistul. 4. dans acrobatic bazat pe mișcări sacadate, având puncte comune cu gimnastica acrobatică și cu pantomina. (< amer. break)

brec (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BREC, brecuri, s. n. Trăsură ușoară cu patru roți, cu capra înaltă, având două bănci așezate față în față în lungul sau în latul trăsurii. – Fr. break (<engl.).

brec (Dicționaru limbii românești, 1939)
*brec n., pl. urĭ (fr. [d. engl.] break). Un fel de trăsură cu băncĭ saŭ canapele de dus maĭ mulțĭ inșĭ.

brec (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
brec¹ (trăsură, comandă) s. n., pl. brécuri