breabăn - explicat in DEX

breabăn (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BREÁBĂN, brebeni, s. m. (Bot.; reg.) 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori roșii reunite în raceme și cu rizom acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa). 2. Brebenel. 3. Nume dat mai multor specii de anemone. – Et. nec.

breabăn (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
breábăn (-ébeni), s. m. – Diferite specii ale plantei Corydalis. Sl. bebrĭnŭ „castoreum”, de la bebrĭ „castor” (rom. breb); cf. Candrea, GS, VI, 321. Cihac, II, 29, indicase etimonul greșit lat. verbena, menționat cu îndoieli de Densusianu, Hlr., 105 și Pușcariu 219: cf. Philippide, Principii, 140. Der. brebenel, s. m. (brebenel, Corydalis Marchaliana sau bulbosa, etc.; ghiocel, Galanthus nivalis); îmbrebena, vb. (a împodobi, a găti, a înfrumuseța).

breabăn (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BREÁBĂN, brebeni, s. m. 1. (Reg.) Plantă erbacee cu flori roșii și cu rizom acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa). 2. (Bot.) Brebenel. 3. (Reg.) Nume dat mai multor specii de anemone.

breabăn (Dicționaru limbii românești, 1939)
breábăn m., pl. brebenĭ. V. brebenel.

breabăn (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
breábăn (reg.) s. m., pl. brébeni

breabăn (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BREÁBĂN, brebeni, s. m. (Bot.; reg.) 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori roșii reunite în raceme și cu rizon acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa). 2. Brebenel. 3. Nume dat mai multor specii de anemone. — Et. nec.