brei (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BREI s. m. (
Bot.)
1. Mică plantă erbacee cu frunze opuse, flori verzui și fructul capsulă, răspândită în pădurile umbroase (
Mercurialis perennis).
2. Trepădătoare. – Din
bg. brei.brei (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bréi s. m. – Mușchi (Mercurialis perennis). –
Var. brii, brie. Origine necunoscută. Este posibil să fie în legătură cu
gr. βρύον, de unde
brionia (Diculescu,
Elementele, 484).
Bg. brei (Candrea; Scriban) pare a proveni din
rom.brei (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BREI s. m. (
Bot.)
1. Plantă erbacee cu flori verzui
(Mercurialis perennis). 2. Trepădătoare. –
Bg. brei.breĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)breĭ m., pl. tot așa (cp. cu vgr.
brýon, mușchĭ, de unde și bg.
breĭ, id. V.
brionie, embrion). O plantă. V.
mercurială.brei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)brei s. m.,
pl. brei, art. bréiibrei (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BREI, brei, s. m. (
Bot.)
1. Mică plantă erbacee cu frunze opuse, flori verzui și fructul capsulă, răspândită în pădurile umbroase
(Mercurialis perennis). 2. Trepădătoare. — Din
bg. brei.