bravură - explicat in DEX

bravură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BRAVÚRĂ, (2) bravuri, s. f. 1. Vitejie, curaj, îndrăzneală, bărbăție. 2. Faptă vitejească, curajoasă; eroism. – Din fr. bravoure.

bravură (Dicționar de neologisme, 1986)
BRAVÚRĂ s.f. 1. Vitejie, bărbăție, curaj. 2. Faptă curajoasă. [< fr. bravoure, it. bravura].

bravură (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BRAVÚRĂ s. f. vitejie, bărbăție, curaj. ◊ faptă curajoasă. (< fr. bravoure, it. bravura)

bravură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BRAVÚRĂ, (2) bravuri, s. f. 1. Vitejie, curaj, îndrăzneală. 2. Faptă vitejească, curajoasă. – Fr. bravoure.

bravură (Dicționaru limbii românești, 1939)
*bravúră f., pl. ĭ (fr. bravoure, d. it. bravura). Barb. Vitejie.

bravură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bravúră s. f., g.-d. art. bravúrii; (fapte vitejești) pl. bravúri

bravură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bravură f. vitejie, voinicie.

bravură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BRAVÚRĂ, (2) bravuri, s. f. 1. Vitejie, curaj, îndrăzneală, bărbăție. 2. Faptă vitejească, curajoasă; eroism. — Din fr. bravoure.