brav (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRAV, -Ă, bravi, -e, adj.,
s. m. 1. Adj. Viteaz, curajos, îndrăzneț.
2. S. m. (Rar) Asasin, tâlhar (aflat de obicei în slujba unui potentat) care teroriza și omora pentru bani; spadasin plătit. – Din
fr. brave, it. bravo.brav (Dicționar de neologisme, 1986)BRAV, -Ă adj. Viteaz, curajos. //
s.m. Asasin, tâlhar (aflat de obicei în slujba unui potentat) care omora și teroriza pentru bani; spadasin plătit. [< fr.
brave, it.
bravo].
brav (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)brav (brávă), adv. – Viteaz, îndrăzneț.
Fr. brave. –
Der. brava, vb., din
fr. braver; bravură, s. f., din
fr. bravoure, it. bravura; bravo, interj. (foarte bine!, ura!) din
it. bravo, în parte prin intermediul
fr. bravo, cf. ngr. μπράβο,
tc.,
bg. bravo.brav (Marele dicționar de neologisme, 2000)BRAV, -Ă adj. viteaz, curajos, îndrăzneț. (< fr.
brave)
brav (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRAV, -Ă, bravi, -e, adj. Viteaz, curajos, îndrăzneț. –
Fr. brave (<
it.).
brav (Dicționaru limbii românești, 1939)*brav, -ă adj. (fr.
brave, d. it.
bravo, care vine din tema germanică
brad-, sued.
brad, iute. GrS. 1937, 283).
Barb. Viteaz.
brav (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)brav1 adj. m.,
pl. bravi; f. brávă, pl. brávebrav (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)brav2 (asasin) (rar)
s. m.,
pl. bravibrav (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)brav a. și m. viteaz, voinic:
bravi, teribili sub armele lor brave AL.
brav (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BRAV, -Ă, bravi, -e, adj.,
s. m. 1. Adj. Viteaz, curajos, îndrăzneț.
2. S. m. (Rar) Asasin, tâlhar (aflat de obicei în slujba unui potentat) care teroriza și omora pentru bani; spadasin plătit. — Din
fr. brave, it. bravo.