braniște (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRÁNIȘTE, braniști, s. f. 1. Pădure rară sau parte de pădure cu arbori bătrâni în care este interzisă tăierea lemnelor;
p. gener. pădure.
2. (
Înv.) Moșie domnească folosită ca pășune și fâneață. – Din
bg. branište.braniște (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)brániște (brániști), s. f. –
1. Pădure, crîng, rezervă din care nu se pot tăia copaci. –
2. Pădure in general. –
3. Contribuție menită să asigure strîngerea fînului, pe moșiile domnitorilor din Moldova.
Sl. branište (DAR). Astăzi se folosește numai cu sensul 2. –
Der. brănișteancă, s. f. (dans tipic);
brăniște(a)r, s. m. (
înv., perceptor).
braniște (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BRANIȘTE, Valeriu (1869-1928,
n. Cincu,
jud. Brașov), publicist și om politic român.
M. de onoare al
Acad. (1919). Luptător pentru realizarea unității politice a poporului român; membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920); unul dintre fondatorii Universității românești din Cluj; a editat și a condus mai multe periodice, printre care „Drapelul” din Lugoj (1901-1920).
braniște (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRÁNIȘTE, braniști, s. f. 1. Pădure sau parte de pădure în care e interzisă tăierea lemnelor; pădure cu copaci de peste 25 de ani;
p. ext. pădure.
2. (
Înv. și
arh.) Moșie domnească. –
Bg. branište.braniște (Dicționaru limbii românești, 1939)brániște f., pl.
braniștĭ și
brăniștĭ (bg.
branište, pădure, d. vsl.
braniti, a lupta, a împedeca,
branŭ, luptă,
zabraniti, a interzice. V.
brănesc, bărănesc, izbrănesc, zabran, zăbrea). Apărătură, pădure oprită de a fi tăiată. Pădure netăĭată timp de 25 de anĭ. Loc de pășune și de fîneață pe moșiile domnitorilor Moldoveĭ, numit
braniște domnească (Supraveghetoru acestuĭ loc se numea
căpitan de braniște, ĭar agențiĭ luĭ
brănișterĭ).
Car de braniște, car de rechizițiune p. căratu fînuluĭ domnesc.
Darea braniștiĭ, un bir care se percepea vara de la cîrciumĭ și pivnițe pin brănișterĭ p. cositu și strînsu fînuluĭ domnesc. V.
curătură.braniște (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)brániște, -i, s.n. –
1. Pădure sau parte din pădure în care este interzisă tăierea copacilor.
2. Pădure, în general.
3. Moșie domnească folosită ca pășune și fâneață. Toponim frecvent în zona Codru și Lăpuș. – Din sl. branište (DA cf. DER).
braniște (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)brániște s. f.,
g.-d. art. brániștii; pl. brániștibraniște (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)braniște f.
1. pădure cu tufiș des:
braniște numai de o tufă nu se face niciodată PANN. [Slav. BRANITI, a opri (deci pădure oprită de tăiat)].
braniște (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BRÁNIȘTE, braniști, s. f. 1. Pădure rară sau parte de pădure cu arbori bătrâni în care este interzisă tăierea lemnelor;
p. gener. pădure.
2. (
Înv.) Moșie domnească folosită ca pășune și fâneață. — Din
bg. branište.