brâncuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRÂNCÚȚĂ, brâncuțe, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori galbene (
Sisymbrium officinale).
2. Plantă erbacee cu flori mici, galbene, folosită în medicină (
Nasturtium palustre). –
Brâncă1 +
suf. -uță.