brâncuță - explicat in DEX

brâncuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BRÂNCÚȚĂ, brâncuțe, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori galbene (Sisymbrium officinale). 2. Plantă erbacee cu flori mici, galbene, folosită în medicină (Nasturtium palustre). – Brâncă¹ + suf. -uță.

brâncuță (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BRÂNCÚȚĂ, brâncuțe, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori galbene (Sisymbrium officinale). 2. Plantă erbacee cu flori mici, galbene, folosită în medicină (Nasturtium palustre). – Din brâncă¹ + suf. -uță.

brâncuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
brâncúță s. f., g.-d. art. brâncúței; pl. brâncúțe

brâncuță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
brâncuță f. Tr. plantă numită obișnuit năsturel. [Alterațiune populară din germ. Brunnenkresse].

brâncuță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BRÂNCÚȚĂ, brâncuțe, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori galbene (Sisymbrium officinale). 2. Plantă erbacee cu flori mici, galbene, folosită în medicină (Nasturtium palustre). — Brâncă¹ + suf. -uță.