boțitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOȚITÚRĂ, boțituri, s. f. Cută, încrețitură (la un lucru boțit). –
Boți +
suf. -tură.boțitură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOȚITÚRĂ, boțituri, s. f. Cută, încrețitură (la un lucru boțit). – Din
boți +
suf. -(i)tură.boțitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)boțitúră s. f.,
g.-d. art. boțitúrii; pl. boțitúriboțitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOȚITÚRĂ, boțituri, s. f. Cută, încrețitură (la un lucru boțit). —
Boți +
suf. -tură.