boroboață (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOROBOÁȚĂ, boroboațe, s. f. (
Fam.) Poznă, neghiobie, faptă necugetată. –
Et. nec.boroboață (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOROBOÁȚĂ, boroboațe, s. f. Faptă nesocotită, cu urmări neplăcute.
boroboață (Dicționaru limbii românești, 1939)boroboáță f., pl.
e. Vest. Întîmplare cam neplăcută:
mi s’a’ntîmplat o boroboață. Poznă:
am să-ĭ fac o boroboață. În est
boáță. Aĭurea și
boțoroágă, pl.
e.boroboață (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)boroboáță (
fam.)
s. f.,
g.-d. art. boroboáței; pl. boroboáțeboroboață (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)boroboață f. întâmplare rea sau faptă prostească ce face mare sgomot:
mi s’a întâmplat o mare boroboață. [Cf.
boloboț; varianta Mold.
boață (boanță), din
boț cu acelaș sens de «boroboață», confirmă raportul semantic între cocoloș de «mămăligă» și «pățanie», metaforă primitiv ciobănească ce o întâlnim deja la Zilot Românul («Măria sa mai făcu un
boț»)].
boroboață (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOROBOÁȚĂ, boroboațe, s. f. (
Fam.) Poznă, neghiobie, faptă necugetată. —
Et. nec.