bolfă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÓLFĂ, bolfe, s. f. (
Pop.) Nodul, umflătură produsă, de obicei sub piele, de o lovitură sau de o boală. –
Cf. ucr. bolfa.bolfă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bólfă (bólfe), s. f. – Nodul, umflătură, tumoare. Creație expresivă,
cf. bîrfi, borh-, borț, buh-, bulz. –
Der. bolfe, s. f. pl. (gîlci, amigdalită),
cf. boarfe; bolfi, vb. (a umfla, a se mări);
bolfos, adj. (umflat);
bulfei, adj. (umflat);
Dolfa, s. f. (nume de cățea);
Dolfu, Dulfu, s. m. (nume propriu de cîine);
dolfan, adj. (
Trans., bogătan, înstărit, opulent);
dolofan, adj. (rotofei, grăsuț), pe care Cihac, II, 99 (urmat de Candrea) îl pune în legătură în mod curios cu
sl. dolŭfinŭ „delfin”. Din
rom. provine
rut. boljfa „tumoare” (Candrea,
Elementele, 407).
bolfă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BÓLFĂ, bolfe, s. f. (
Pop.)
1. Umflătură produsă de o lovitură sau de o boală.
2. Gâlcă. –
Comp. ucr. bol'fa.bolfă (Dicționaru limbii românești, 1939)bólfă f., pl.
e (vsl.
bolĭfa, bolfă; bg.
bolka, suferință).
Unflătură (tumoare) dureroasă orĭ nu pe corp orĭ pe față. Pl. șopîrlaiță, angină difterică.
bolfă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)bólfă, -e, s.f. –
1. Nodúl, gâlcă, umflătură, cucui; tumoare (ALR 1969: 8).
2. Cocoașă (în Borșa, Moisei și Vișeu). – Creație expresivă (DER); Din rom. provine ucr. bolfa „tumoare” (Candrea cf. DER).
bolfă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bólfă^ (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. bólfei; pl. bólfebolfă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bolfă f. Mold. pl. gâlci, anghină. [Cf. dial.
bolf, boț].
bolfă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BÓLFĂ, bolfe, s. f. (
Pop.) Nodul, umflătură produsă, de obicei sub piele, de o lovitură sau de o boală. —
Cf. ucr. b o l f a.