boicot - explicat in DEX

boicot (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BOICÓT, boicoturi, s. n. Interdicție declarată împotriva unui individ, a unui grup social, a unui stat etc. prin care se stabilește refuzul de a cumpăra, a vinde sau a întreține orice fel de relații cu cei supuși acestui procedeu. – Din boicota (derivat regresiv).

boicot (Dicționar de neologisme, 1986)
BOICÓT s.n. Refuz organizat al oricăror legături economice sau politice cu o țară, cu o întreprindere, cu o persoană etc. ca ripostă la o anumită acțiune a lor și în scopul de a le izola, cauzându-le astfel prejudicii. [Pron. boi-cot, pl. -turi. / < boicota].

boicot (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
boicót (boicóturi), s. n. – Interdicție declarată de a cumpăra, vinde sau întreține relații. Fr. boycotter, de la numele engl. Boycott. – Der. boicota, vb.

boicot (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BOICÓT s. n. mijloc de constrângere constând în întreruperea organizată a relațiilor economice, politice etc. cu o țară, cu o întreprindere etc., în semn de protest. (< fr. boycott)

boicot (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
BOICÓT (‹ boicota) s. n. 1. Sistare organizată, totală sau parțială, a relațiilor cu o persoană, cu o organizație sau cu un stat în semn de protest față de anumite acțiuni ale sale. Termenul provine de la numele proprietarului irlandez Ch. Boycott, împotriva căruia țăranii au aplicat această metodă la sfîrșitul sec. 19. 2. (EC.) Practică utilizată frecvent în relațiile economice internaționale, care constă în încercarea de împiedicare a derulării unei afaceri prin cererea adresată publicului (consumatorilor) de a nu cumpăra mărfuri sau servicii de la firma în cauză.

boicot (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BOICÓT, boicoturi, s. n. Refuz organizat de a păstra relații politice sau economice cu un stat sau cu un grup social, în semn de protest față de anumite acțiuni ale lor, cu scopul de a le izola și a le face să cedeze. – Postverbal al lui boicota.

boĭcot (Dicționaru limbii românești, 1939)
*boĭcót n., pl. urĭ (b. boĭcotez). Acțiunea de a boĭcota. – Și boĭcotáj n., pl. e (fr. boycottage).

boicot (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
boicót (boi-) s. n., pl. boicóturi

boicot (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BOICÓT, boicoturi, s. n. Sistare organizată (totală sau parțială) a relațiilor cu o persoană, cu o organizație sau cu un stat în semn de protest față de anumite acțiuni ale sale. — Din boicota (derivat regresiv).