bocnă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÓCNĂ s. f. (
Pop. și
fam.; în
expr.)
A fi (sau
a se face, a îngheța)
bocnă = a îngheța tare. –
Et. nec.bocnă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BÓCNĂ s. f. (În
expr.)
A fi (sau
a se face, a îngheța) bocnă = a îngheța tare.
bocnă (Dicționaru limbii românești, 1939)bócnă f., pl.
e (vsl. rus.
bokŭ, lature, coastă, de unde se va fi dezvoltat înț. de „os”, cuv. de orig. germ., cum se vede din irlandezu
bac, vechĭ
bacc, din
bakn, călcîĭ, cîrjă. Bern.).
Dor. Arșic,
petricică de jucat.
Bas. Lut ars. Pl. Hîrburĭ. (Șez. 30, 151). Adv. (Mold., Munt.)
Înghețat bocnă, înghețat de tot, tun, tutuc, înțepenit de ger (o apă, un om degerat). V.
cĭont 1.bocnă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!bócnă (în
expr.) (
fam.)
adv.bocnă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bocnă adv. țeapăn:
căpraru meu era bocnă AL. [Contras din
boacănă].
bocnă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BÓCNĂ adv. (
Pop. și
fam.; în
expr.)
A fi (sau
a se face, a îngheța)
bocnă = a îngheța tare. —
Et. nec.