bocluc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOCLÚC s. n. v. bucluc.bocluc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOCLÚC s. n. v. bucluc.bocluc (Dicționaru limbii românești, 1939)boclúc n., pl.
urĭ (turc.
bokluk, murdărie). Ceartă, scandal:
acest om se ține numaĭ de boclucurĭ. Belea, neplăcere, încurcăturăȚ
alt bocluc acuma! Pl. Bagaje:
cu boclucurile pe drum. – Și
bucluc și (Arg.)
burluc.bocluc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bocluc (bucluc) n.
1. încurcătură, nevoie:
se ține numai de boclucuri; 2. Mold. bagaj luat în grabă, catrafuse:
am găsit și secure și frânghie, sub boclucurile d-tale CR.;
3. (Banat)
bucliuc, gunoiu de îngrășat pământul. [Turc. BOKLUK, excremente, de unde sensul de încurcătură, belea].
bocluc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOCLÚC s. n. v. bucluc.