boacă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOÁCĂ s. f. (În
expr.)
A nu ști (sau
a nu pricepe) (
nici o)
boacă = a nu ști (sau a nu pricepe) nimic. –
Et. nec.boacă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOÁCĂ s. f. (În
expr.)
A nu ști (sau
a nu pricepe) (nici o) boacă = a nu ști (sau a nu pricepe) nimic.
boacă (Dicționaru limbii românești, 1939)boácă (
oa dift.) f., fără pl.
Fam. A nu ști boacă,
a nu ști absolut nimica. V. bechĭ.boacă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)boácă (în
expr.)
s. f.boacă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)boacă f.
1. căpățână:
gros la boacă; 2. nimic:
nu știe boacă. [V.
boc].
boacă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOÁCĂ s. f. (În
expr.)
A nu ști (sau
a nu pricepe) (
nicio)
boacă = a nu ști (sau a nu pricepe) nimic.—
Et. nec.