boabă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOÁBĂ, boabe, s. f. 1. (Specie de) fruct cărnos (și sferic) cu sâmburele sau sâmburii în mijloc; bacă.
2. Bob
1 (
1). ◊
Expr. A nu ști (sau
a nu pricepe, a nu zice) (
nici o)
boabă = a nu ști (sau a nu pricepe, zice) nimic. –
Cf. scr. boba.boabă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)boabă, boabe s. f. 1. (
act.) cuvînt, replică (
dintr-un rol).
2. (
stud.) examen restant.
3. (
intl.) condamnare.
4. glonț.
5. (
la pl.) bani.
6. (
în fotbal) gol.
boabă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOÁBĂ, boabe, s. f. 1. Fruct cărnos (și rotund) al unor plante, în mijlocul căruia se găsesc sâmburii.
2. Bob
2 (3). ◊
Expr. A nu ști (sau
a nu pricepe, a nu zice) (nici o) boabă = a nu ști (sau a nu pricepe, zice) nimic. –
Comp. sb. boba.boabă (Dicționaru limbii românești, 1939)boábă (
oa dift.) f., pl.
e (d.
bob, pl.
boabe, saŭ d. sîrb.
boba). Bacă, bobiță:
o boabă de strugure. Bob, bobiță, grăunte:
o boabă de mazăre, de mărgăritar. Broboană:
boabe de sudoare eraŭ pe fruntea luĭ. A nu ști boabă (saŭ
boacă)
din ceva, a nu ști nimica, a fi foarte ignorant.
boabă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)boábă (fruct)
s. f.,
g.-d. art. boábei; pl. boábeboabă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)boabă f.
1. fruct rotund și mic:
boabă de strugure; 2. picătură (de sudoare);
3. fig. pic (după o negațiune):
dacă nu știi boabă de carte CR. [Serb. BOBA].
boabă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOÁBĂ, boabe, s. f. 1. (Specie de) fruct cărnos (și sferic) cu sâmburele sau sâmburii în mijloc; bacă.
2. Bob
1 (1). ◊
Expr. A nu ști (sau
a nu pricepe, a nu zice) (
nicio)
boabă = a nu ști (sau a nu pricepe, zice) nimic. —
Cf. sb. boba.