blândețe (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BLÂNDÉȚE s. f. Însușirea omului blând; purtare de om blând. –
Blând +
suf. -
ețe.blândețe (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BLÂNDÉȚE s. f. Însușirea de a fi blând; purtare, vorbă de om blând. – Din
blând +
suf. -
ețe.blândețe (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)blândéțe s. f.,
art. blândéțea, g.-d. art. blândéțiiblândețe (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)blândețe f. calitatea celui blând. [Lat. BLANDITIES].
blândețe (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BLÂNDÉȚE s. f. Însușirea omului blând; purtare, vorbă de om blând. —
Blând +
suf. -ețe.