bizuire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) BIZUÍRE,bizuiri, s. f. Faptul de a se bizui. – V. bizui.
bizuire(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) BIZUÍRE,bizuiri, s. f. (Rar) Faptul de a se bizui(1).
bizuire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) bizuíre s. f., g.-d. art. bizuírii
bizuire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) BIZUÍRE s. f. Faptul de a se bizui. — V. bizui.