bliț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BLIȚ s. n. Sursă de lumină proprie, intensă și de scurtă durată, cu care este prevăzut un aparat fotografic și care se aprinde simultan cu deschiderea obturatorului. ◊
Bliț secundar = bliț comandat pe cale optică de lumina blițului principal, asigurându-se o sincronizare perfectă. [Scris și:
blitz] –
Cuv. germ.