blești - explicat in DEX

blești (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BLEȘTÍ, bleștesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A răsufla (greu), a-și trage (cu greu) răsuflarea. 2. A îngăima, a vorbi (greu). ♦ Tranz. și refl. A (se) moleși, a (se) înmuia, a slăbi; a (se) pleoști. 3. A vorbi mult; a flecări, a trăncăni. – Cf. sl. blensti, scr. bleštiti.

blești (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BLEȘTÍ, bleștesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A sufla (greu), a-și trage (cu greu) sufletul. 2. A articula (cu greu) un sunet, a vorbi (greu). ♦ A scoate un cuvânt; a crâcni. ♦ A vorbi mult. – Din bleașc.

blești (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bleștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bleștésc, imperf. 3 sg. bleșteá; conj. prez. 3 să bleșteáscă

blești (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BLEȘTÍ, bleștesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A răsufla (greu), a-și trage (cu greu) răsuflarea. 2. A îngăima, a vorbi (greu). ♦ Tranz. și refl. A (se) moleși, a (se) înmuia, a slăbi; a (se) pleoști. 3. A vorbi mult; a flecări, a trăncăni. — Cf. sl. b l e n s t i, sb. bleštiti.

bleștì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bleștì v. Mold. a rosti îngăimat: amin ! bleștesc eu cu jumătate gură CR. [Ceh. BLESTI].