bleah (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BLEAH s. n. v. bleau2.bleah (Dicționaru limbii românești, 1939)bleah, bleav și
bleaŭ (o silabă) n., pl.
urĭ. Trans. Mold. (rut.
bleáha, d. germ.
blech, tinichea. V.
plev). Feru care acoperă capătu osiiĭ ca să nu roadă frecîndu-se de roată (în Trans.
morcoașă).
Fig. Iron. Gioablă, unealtă proastă:
un bleav de pistol (CL. 1924, 194),
de cuțit, de coasă. V.
hleab.bleah (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bleah n. Mold. V.
bleau.bleah (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BLEAH s. n. v. bleau2.